Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, numirea senatorului PSD Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget, precum şi decretul prin care se ia act de demisia lui Liviu Voinea de la şefia ministerului se resort, potrivit unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale. 

Iniţial, pentru acest post a fost propus deputatul Claudiu Manda, preşedinte PSD Dolj, dar preşedintele Traian Băsescu a respins propunerea PSD, pe motiv că acesta nu este potrivit pentru funcţia de ministru al Bugetului, deoarece experienţa sa este legată de funcţia de director la Casa studenţilor Craiova, unde singurul calcul economic e valoarea biletelor rupte.
Conform Constituţiei, propunerea actuală nu mai putea fi refuzată de şeful statului. 
Senatorul Vâlcov este de doi ani în PSD, deşi iniţial a fost membru marcant în PD, partid în care a stat timp de 12 ani.  Darius Vâlcov este senator de Olt şi fost edil al oraşului Slatina. 
 
Vâlcov a mai fost preşedinte PDL Olt, până în 2012, când a demisionat din partid. Este căsătorit cu Lavinia Şandru şi este finul lui Cosmin Guşă.

Postul de ministru delegat pentru Buget a fost deţinut până acum de Liviu Voinea, care urmează să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.

Premierul Victor Ponta trebuie să facă o propunere şi pentru conducerea Ministerului Culturii. Postul a rămas vacant în urma demisiei lui Kelemen Hunor.