Spre deosebire de Adrian Năstase şi alţii, condamnatul Dan Voiculescu va avea un privilegiu straniu – prin consecinţe – în sensul că are drum deschis să facă politică şi de după gratii. O situaţie ciudată şi care, teoretic, ar putea să devină chiar şi mai ciudată, punând întreaga coaliţie de guvernare într-o postură de toată jena.

Concret, decizia de vineri a judecătorilor prin care Voiculescu intră 10 ani după gratii conţine şi aşa numitele pedepse complementare, adică interzicerea unor drepturi, precum cel de a fi ales în orice funcţie publică sau în orice funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Nu însă şi dreptul de a alege, care i-a fost luat lui Năstase şi altor politicieni condamnaţi la închisoare.

Această omisiune interesantă îi permite lui Voiculescu să facă parte dintr-un partid politic, potrivit art.6 din legea partidelor politice şi să aibă orice activitate de partid doreşte.

Nu e mai puţin adevărat că toate statutele de partid au prevederi suplimentare clare vizavi de calitatea de membru, potrivit cărora persoanele condamnate nu pot face parte din respectivele structuri.

Nici Partidul Conservator nu face excepţie: art.12 din Statut, alin b) prevede că nu pot avea calitatea de membri ”persoanele compromise moral si politic, care au suferit condamnari pentru tradarea intereselor tarii, coruptie, infractiuni savarsite cu violenta si alte fapte antisociale”.

Cum Dan Voiculescu e condamnat pentru corupţie, el ar trebui în mod firesc exclus automat din partid în prima şedinţă a conducerii acestuia.

Contactat azi de Inpolitics, preşedintele executiv al PC, senatorul Vasile Nistor, e uşor buimăcit de chestiune: ”Probabil vom analiza cît de curînd această situaţie şi vom vedea ce e de făcut”.

Din fericire, vicepreşedintele Maria Grapini a rezolvat spectaculos dilema, într-o declaraţie pentru Inpolitics: ”Nu se pune problema excluderii domnului Dan Voiculescu din partid şi asta dintr-un motiv foarte simplu: prevederea statutară conform căreia cei condamnaţi pentru corupţie nu pot fi membri ai PC se aplică doar membrilor de rînd, nu şi membrilor fondatori. Observaţi, dacă studiaţi statutul nostru, că în PC există trei tipuri de membri: simpli, de onoare şi fondatori. Cum dl.Voiculescu e membru fondator, domnia sa nu poate fi exclus din partid în nicio împrejurare”.

Privilegiat pînă la capăt, deci, mai egal decît alţii în materie de drepturi, Dan Voiculescu îşi va păstra calitatea de lider de partid timp de 10 ani, după gratii.

Şi, trebuie spus, PC este singurul partid din România şi, foarte probabil, din lume, în care există o funcţie dedicată unei persoane anume, prin statut. Art.83 stipulează că ”Preşedintele Fondator este Domnul Dan Voiculescu. Presedintele Fondator este garant al unităţii şi al păstrării valorilor constitutive ale Partidului Conservator”.

Funcţia este, menţionăm, pe viaţă, nefiind eligibilă şi nu o poate pune în pericol, iată, potrivit Mariei Grapini, nici măcar justiţia.

De asemenea, potrivit aceluiaşi statut, puşcăriaşul – mai nou – Dan Voiculescu este şi preşedintele Consiliului de Onoare al PC

Interesantă situaţia: de după gratii, Voiculescu va trebui să avizeze probitatea morală a candidaţilor de miniştri, senatori, deputaţi şamd.

Fără avizul lui, de asemenea, nu se pot decide fuziunile sau alianţele cu alte partide.

Mai mult, secretariatul general al partidului este obligat prin statut să elaboreze permanent rapoarte informative legate de activitatea de partid către preşedintele fondator, care este trecut în toate împrejurările – atenţie! – înaintea celorlalte funcţii de conducere precum preşedinte, preşedinte executiv şamd.

Una peste alta, graţie deciziei judecătorilor, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi ceilalţi lideri marcanţi ai alianţei PSD-PC-UNPR rămân, vrând-nevrând, asociaţi politic la guvernare cu politicianul care a luat cea mai grea pedeapsă în ultimii 25 de ani (după Nicolae Ceauşescu, desigur).

De vineri, coaliţia de guvernare are o ”aripă” în puşcărie, în mod instituţional, dacă ne putem exprima astfel.

Va fi extrem de interesant dacă Dan Voiculescu chiar se va agăţa de prerogativele care i-au rămas, astfel încât să vedem conducerea PC cum merge periodic, la Jilava ori Poarta Albă, la vorbitor, ca să obţină votul ori semnătura preşedintelui fondator.

Sau poate, cine ştie, o să-l vedem pe însuşi premierul Ponta bătând drumul până acolo, deloc neplauzibil dacă ne gândim că, în ultimii ani, deciizii politice majore s-au luat la sediul mogulului, Grivco.

SURSA: Inpolitics.ro