Secretarul general al PPDD, Liviu Neagu, a anunţat că fondatorul partidului, Dan Diaconescu, va ocupa primul loc pe lista formaţiunii pentru alegerile europarlamentare din 2014 şi, cu siguranţă, va candida şi la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Liviu Neagu a susţinut, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că PPDD ar putea obţine 20% din voturile pentru Parlamentul European.

"Următorul test electoral va fi campania pentru europarlamentare, urmată de finala pentru prezidenţiale, la care, cu siguranţă, va participa Dan Diaconescu. Se conturează, încet-încet, şi o listă a PPDD pentru Parlamentul European, evident că lista îl va avea în frunte pe Dan Diaconescu, iar pe locurile următoare, preşedintele partidului, Simona Man, prim-vicepreşedintele Diana Voiculescu, eu, Liviu Neagu, în calitate de secretar general, şi ceilalţi colegi din Biroul Naţional de Coordonare. Sunt convins că vom obţine 20% la alegerile europarlamentare", a spus Neagu.