Instanţa supremă a modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta în dosarul în care fostul premier este acuzat de complicitate la spălare de bani, au declarat surse judiciare pentru News.ro. Instanţa i-a ridicat lui Ponta intredicţia de a face declaraţii despre dosar în spaţiul public, potrivit aceloraşi surse. De asemenea, fostul premier poate părăsi ţara
Victor Ponta s-a prezentat vineri dimineaţă, în jurul orei 9.00, la Instanţa supremă, unde s-a judecat procesul în care el cere ridicarea controlului judiciar. În sala de judecată, avocatul său i-a solicitat judecătorului o pauză pentru a putea studia dosarul de urmărire penală întocmit de procurorii DNA. Magistratul a fost de acord, iar şedinţa de judecată a fost amânată pentru ora 13.00. După câteva minute petrecute în arhiva Secţiei penale, Ponta s-a deplasat la Poliţie. El a revenit, în jurul orei 12,00, la Instanţa supremă.
Victor Ponta a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile într-un dosar în care este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a pune pe liste electorale un om de afaceri în 2012. Cu banii repectivi, Victor Ponta ar fi organizat vizita în România a unui lider politic străin.