Joi, un avion cu 298 de civili la bord, a fost doborât la graniţa dintre Ucraina şi Rusia!
Primele acuzaţii i-au indicat ca vinovaţi pe rebelii proruşi din zonă. Rusia a aruncat vina pe Ucraina. Însă, insurgenţii care vor idependenţa zonei de est a Ucrainei, au recunoscut, prin liderul lor, că ei au doborât avionul.
IGOR STRELKOV, pe numele său adevărat Igor Girkin, este liderul separatiştilor pro-ruşi din estul Ucrainei, iar în cursul după-amiezii de joi, a postat pe o reţea de socializare un mesaj în care susţine că a doborât două avioane, unul dintre acestea fiind foarte posibil Boeingul 777 aparţinând MALAYSIA AIRLINES.
IGOR Girkin este cetăţean rus, mercenar de profesie, luptător pe mai multe fronturi, iar în ultima perioadă a fost cunoscut ca liderul separatiştilor pro ruşi din estul Ucrainei. Acesta este cunoscut sub numele de IGOR STRELKOV, care se traduce în limba română “Puşcaşul” datorită faptului că este un foarte bun cunoscător al diferitelor tipuri de armă şi le foloseşte cu îndemânare.
Igor Strelkov a revenit în atenţia publică după ce joi, imediat după doborârea unui avion comercial al Malaysia Airlines a fost doborât de rachete sol-aer, un mesaj pe o reţea de socializare spunând că separatiştii pro-ruşi au doborât două avioane ucrainene. Acesta susţinea în postare că avion de joi era un AN26, dar ulterior s-a dovedit că este vorba de Boeingul 777 al Malaysia Airlines, citează deschide.md, site-ul censor.net. Din postarea lui Strelkov rezultă, scrie presa internaţională, că separatiştii au confundat aeronava malaysiană cu una ucraineană.
”Avionul a fost doborât undeva în jurul oraşului Torez (din regiunea Doneţk). Este în spatele minei Progress. V-am avertizat – nu zburaţi în cerul nostru”, a precizat Girkin prin intermediul contului său de Vkontakt.
STRELKOV a fost comandantul GRU, “Directoratul principal de spionaj”, organizaţie de spionaj militar rusă, care există încă din 1918, în Ucraina. De asemenea acesta este liderul miliţiilor din Republica Populară Doneţk şi unul dintre reprezentanţii separatiştilor pro-ruşi.
Potrivit presei din Rusia, Igor Strelkov este un ofiţer în rezervă a armatei ruse şi care şi-a exprimat opinii extremiste cu privire la eliminarea inamicilor statului rus şi a luptat de partea Federaţiei Ruse în campaniile contra-separatiste din Cecenia şi pe separatiste pro-Moscova în Transnistria. Alte surse arată că Strelkov a luat parte la războiul bosniac ca voluntar de partea sârbă, şi în Cecenia ca mercenar sub contract.
”Iar aici este materialul video care arată o altă pasăre ce se prăbuşeşte. Pasărea a căzut în spatele depozitelor, nu în districtul rezidenţial. Aşa că nu au fost răniţi oameni paşnici. Există de asemenea informaţii despre un alt avion doborât”, a adăugat acesta.
sursa: ziuanews.ro