Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului şi preşedintele PSD Ploieşti, le mulţumeşte, printr-o declaraţie de presă, ploieştenilor care au avut încredere lui Victor Ponta şi îi îndeamnă pe cetăţenii oraşului să meargă la vot şi în turul al doilea.

"Pe acestă cale, doresc  să le adresez mulţumirile mele zecilor de mii de ploieşteni care, prin votul lor,  şi-au exprimat încrederea în Victor Ponta şi în programul său de unire a tuturor românilor. România are nevoie de un preşedinte tânăr şi energic, care să fie garantul modernizării instituţiilor statului şi care să armonizeze interesele cetăţenilor din toate categoriile sociale. Prin activitatea sa în fruntea Guvernului, Victor Ponta a demonstrat că poate să gestioneze ferm economia ţării şi să asigure un climat de echilibru social şi instituţional, potenţând prin acţiunile sale, ca şef al Executivului, locul şi rolul României în Uniunea Europeană şi în Alianţa Nord Atlantică.        

Sunt sigur că, asumându-şi prerogativele celei mai înalte funcţii în stat, Victor Ponta îşi va respecta angajamentele şi va fi, într-adevăr, preşedintele tuturor românilor.              

România are nevoie de Victor Ponta şi sunt convins că ploieştenii vor fi alături de el pe 16 noiembrie, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.", scrie Bădescu în declaraţia de presă.