În plină campanie de lansare a Partidului Mişcarea Populară, Vasile Blaga îi dă un ultim avertisment Elenei Udrea cu privire la statutul acesteia de membru PDL. Liderul PDL a afirmat, luni, că va clarifica lucrurile în partid, astfel încât cei care nu au aceleaşi obiective cu PDL şi care sunt preocupaţi de "coagularea oamenilor spre alte zone" să părăsească formaţiunea politică.
"Nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia altui partid. Vom clarifica lucrurile destul de repede. Vom avea un Colegiu Director la Baia Mare. Cine este în PDL va trebui să muncească pentru acest partid. Toate la timpul lor. Ipocrizia nu poate fi dusă la maximum. Ca să fie foarte clar, toţi colegii vor trebui să aibă o atitudine tranşantă, ce doresc în viaţă: în PDL urmărind obiectivele partidului, sau în PDL încercând să coaguleze oameni spre alte zone ca partidul să nu-şi poată atinge obiectivele", a declarat Vasile Blaga, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.
Elena Udrea a fost criticată în ultimele luni de către mai mulţi lideri democrat-liberali fiind acuzată că sabotează PDL din interior. Fostului ministru al Dezvoltării i se reproşează faptul că a încercat să-şi creeze o tabără proprie în rândurile democrat-liberalilor astfel încât să rupă partidul, pregătind trecerea grupării sale la Partidul Mişcarea Populară.