Exerciţii militare de amploare au fost lansate luni, în statele baltice, de către 10 state NATO. Aproximativ 4.700 de militari şi 800 de vehicule aparţinând Marii Britanii, Canadei, Statelor Unite, Danemarcei, Estoniei, Letoniei, Poloniei şi Norvegiei participă la exerciţiile militare „Saber Strikes“ din statele baltice, cele mai importante de acest gen desfăşurate de NATO după declanşarea crizei din Ucraina şi anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia.
Aplicaţiile, care vor dura două săptămâni, se vor desfăşura în ţările baltice, iar o parte în Germania.
Exerciţiile militare au fost lansate în apropierea oraşului Riga, capitala Letoniei.
Cele trei foste republici sovietice - Lituania, Letonia şi Estonia -, care au aderat în 2004 la NATO, sunt îngrijorate de sporirea prezenţei militare a Rusiei la frontierele lor, în contextul crizei ucrainene.
Aceste exerciţii militare „sunt foarte importante în contextul actual de securitate“, a declarat pentru presă ministrul leton al Apărării, Raimonds Vejonis.
Oficialii ruşi au catalogat aplicaţiile drept o provocare şi consideră că trebuie să ia măsuri pentru asigurarea balanţei militare în zonă.
Mobilizarea suplimentară de trupe la graniţele noastre nu constituie decât o demonstraţie de intenţii ostile. Desfăşurarea de trupe suplimentare NATO în Europa Centrală şi de Est, chiar în baza rotaţiei, constituie o încălcare a acordurilor între Rusia şi NATO“, a declarat Vladimir Titov, adjunctul ministrului de externe.
Exerciţiile militare din statele baltice vor continua marţi în Lituania şi vor avea loc până la 20 iunie.