Un număr de 70 de percheziţii au fost efectuate, vineri, de poliţiştii din Maramureş şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale în 12 judeţe şi în Bucureşti, la persoane suspectate de evaziune fiscală, spălarea banilor, înşelăciuni şi infracţiuni de fals, prejudiciul în dosar ridicându-se la peste 2,5 milioane de euro. Persoanele sunt acuzate că au preluat firme prin care au emis instrumente de plată fără acoperire în dauna a peste 38 de persoane şi că au înregistrat în contabilitate facturi fictive, aparţinând unor firme ”fantomă”.
Percheziţiile au avut loc în judeţele Maramureş, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galaţi, Bihor, Botoşani, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Arad, Sălaj şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar în care se fac cercetări pentru iniţiere sau constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală şi spălarea banilor, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş.
”Din cercetări a reieşit că, în perioada iunie 2014 – august 2016, mai multe persoane ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, în scopul identificării şi preluării unor societăţi comerciale prin intermediul cărora ar fi emis instrumente de plată fără acoperire, în dauna a peste 38 de persoane”, potrivit sursei citate.
În paralel, membrii grupului ar fi creat un circuit scriptic fictiv, înregistrând în evidenţa contabilă facturi de achiziţii şi livrări care nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, aparţinând unor societăţi de tip ”fantomă”.
Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate şi bugetului de stat a fost estimat la peste 2.500.000 de euro.
În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat documente de evidenţă contabilă, înscrisuri, laptopuri şi alte medii de stocare, precum şi bunuri folosite în activitatea infracţională.
Poliţiştii au pus în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.
Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Şaptezeci de percheziţii în 12 judeţe şi în Bucureşti la suspecţi de evaziune, spălarea banilor, înşelăciuni şi fals; prejudiciul, peste 2,5 milioane de euro
31 martie 2017
- citeşte totul despre:
- perchezitii,
- maramures,
- politisti,
- suspecti,
- evaziune,
- inselaciune,
- facturi,
- firme
(32 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Veste proastă pentru Cocoş, Sandu şi Niro în Dosarul Microsoft
(5 ianuarie 2016)
54 vizualizări
COD PORTOCALIU şi GALBEN de caniculă sâmbătă şi duminică
(14 august 2015)
49 vizualizări
A murit Iolanda Balaş Sőter
(11 martie 2016)
147 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste un milion de euro
(8 iunie 2017)
41 vizualizări
Traficul de pe DN 1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, deviat din cauza aglomeraţiei
(3 noiembrie 2013)
57 vizualizări
ISU: Minerul decedat la Mina Lupeni a fost scos din subteran
(30 octombrie 2017)
61 vizualizări
Două poliţiste au fost atacate cu maceta în Belgia. Agresorul a strigat “Allahu Akbar” în timpul atacului
(7 august 2016)
46 vizualizări
Aglomeraţie la Inspectoratul Şcolar Prahova
(5 septembrie 2013)
66 vizualizări
Tren deraiat în Spania.45 de victime decedate, sute de răniţi
(25 iulie 2013 - Cristina IANCU)
57 vizualizări
Votul în cazul deputatului Florin Popescu, reluat marţi în plenul Camerei
(13 mai 2014)
53 vizualizări
Luare de ostatici într-o cafenea din Sydney
(15 decembrie 2014)
61 vizualizări
Cutremur de 6,5 grade în Pacific
(23 noiembrie 2013)
41 vizualizări
Încă un cutremur în zona Vrancea
(14 iulie 2015)
43 vizualizări
Cutremur de magnitudine 3,1 în judeţul Vrancea
(21 aprilie 2017)
30 vizualizări
Horea Uioreanu, dus din nou în faţa procurorilor DNA
(16 iunie 2014)
67 vizualizări
ANM: Temperaturi de până la 18 grade Celsius şi ploi moderate, în următoarele două săptămâni
(28 februarie 2017)
55 vizualizări
Ninsori, polei şi intensificări ale vântului până luni dimineaţă
(3 ianuarie 2015)
68 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























