Fosta jucătoare britanică de tenis Elena Baltacha a murit duminică seară, cauza decesului său fiind boala de care suferea sportiva, cancer la ficat, informează „The Guardian”.

Născută în Ucraina şi crescută în Scoţia, Elena Baltacha (30 de ani), fosta tenismenă numărul 1 a Marii Britanii, a primit o vestea privind boala sa în urmă cu aproape două luni. Jucătoarea de tenis a fost diagnosticată cu cancer la ficat după ce la vârsta de 19 ani fusese diagnostică cu o afecţiune care ataca sistemul imunitar. „Nu avem cuvinte ca să exprimăm cum ne simţim după pierderea frumoasei, talentatei şi persoanei determinare care a fost Bally”, a declarat soţul sportivei britanice, Nino Severino, citat de BBC. „A fost o persoană incredibilă şi a influenţat multă lume prin spiritul său, căldura şi bunătatea sa”, a adăugat Severino. Elena Baltacha, care a fost timp de 12 ani, din 2000 până în 2012, cea mai importantă jucătoare a Marii Britanii, şi-a anunţat retragerea din tenis la vârsta de 30 de ani.

Baltacha a intrat între primele 50 de jucătoare ale lumii în anul 2010, reuşind să atingă în două rânduri turul trei de la Australian Open (în 2005 şi 2010) şi o dată turul trei de la Wimbledon (în 2002). De asemenea, a câştigat 11 titluri ITF şi a fost jucătoare de bază a echipei de tenis a Marii Britanii timp de 11 ani.