Tavanul din rigips de la ultimul etaj al Şcolii 141 din Rahova s-a prăbuşit, joi dimineaţa, copiii nefiind la cursuri întrucât este "Săptămâna altfel", aşa că nimeni nu a fost rănit. Elevii care învăţau în zona afectată vor fi mutaţi în altă unitate de învăţământ, a declarat pentru News.ro, Maria Ştefania Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
"În această dimineaţă plafonul din rigips al Şcolii 141 din Rahova s-a prăbuşit. Unitatea de învăţământ era în evaluare, iar din vară , Primăria Sector 5 urma să demareze lucrări de reabilitare. Elevii nu erau în şcoală întrucât era "Săptămâna Altfel", a explicat purtătorul de cuvânt al ISMB.
Ulterior, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat, printr-un comunicat de presă, că elevii vor fi mutaţi temporar, începând de luni şi până la sfârşitul semestrului, la Şcoala 127.
”Având în vedere faptul că în această săptămână în unitatea de învăţământ nu se desfăşurau ore de curs, ci programul Şcoala Altfel, niciun elev nu a fost supus pericolului accidentării, niciun elev nu a fost intoxicat cu praf sau izolat într-o sală de clasă, potrivit afirmaţiilor conducerii unităţii de învăţământ”, a precizat Inspectoratul Şcolar în comunicat.
O echipă formată din reprezentanţi ai Primăriei Sectorului 5 şi inspectori şcolari a mers la faţa locului, imediat după ce s-a prăbuşit plafonul.
"Este de menţionat faptul că unitatea de învăţământ este programată de către Primaria Sectorului 5 şi Consiliul Local al Sectorului 5 pentru a intra în reabilitare, începând cu vacanţa de vară a elevilor. Dat fiind pericolul la care elevii pot fi supuşi, a fost luată decizia ca activitatea unităţii de învăţământ să fie mutată temporar, până la sfârşitul anului şcolar 2016-2017, în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 127, începând cu ziua de luni, 29 mai 2017", arată documentul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.