Fostul ministru de interne a aprobat reacţia lui Călin Popescu Tăriceanu, de a negocia cu Victor Ponta o revenire la guvernare.

"Mă solidarizez cu ieşirea domnului Tăriceanu de astăzi, covingerea mea intimă este că trebuia făcut acest lucru pentru că toţi aleşii locali ai PNL, tot activul de partid al PNL trebuie să ştie de direcţia în care mergem. Este un lucru, sigur că da, care deranjează conducerea partidului, sunt convins de lucrul ăsta, dar în acelaşi timp noi avem obligaţia să spunem aleşilor noştri locali, activului nostru de partid, că este o eroare care s-a produs şi oamenii trebuie să ştie acest lucru”, declarat Stroe, citat de realitatea.net.
Altceva, însă, era interesant să precizeze domnul Stroe: dacă îi pare rău că USL nu s-a destrămat în mandatul său!