Campionul paralimpic Oscar Pistorius a fost condamnat, marţi, la cinci ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de omor din culpă în procesul în care era acuzat că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp.

Judecătoarea Thokozile Masipa l-a mai condamnat pe Pistorius la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosire de arme de foc. Imediat după încheierea citirea sentinţei, campionul sud-africa a fost dus la închisoare.

Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni. Procesul lui Pistorius a început în luna martie 2014, la Pretoria.