Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs, joi, în zona seismică Vrancea, în nordul judeţului Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Seismul s-a produs la ora 10.49, la adâncimea de 143,8 kilometri, cele mai apropiate localităţi de epicentru fiind Gura Siriului, Secuiu, Varlaam şi Întorsura Buzăului.

De la începutul anului au fost înregistrate patru cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter, respectiv pe 14 august, 4 august, 1 martie şi 7 ianuarie, toate având epicentrul în zona seismică Vrancea. 

Cele mai mai puternice cutremure produse în România după Revoluţie sunt cele înregistrate pe 30 şi respectiv 31 mai 1990, cu magnitudini de 6,9 şi respectiv 6,4 pe scara Richter.

În ultimii 10 ani, trei mişcări seismice au depăşit magnitudinea de 5 pe scara Richter, respectiv cele din 25 aprilie 2009, cu magnitudinea de 5,4 pe Richter, cel din 6 octombrie 2013 cu magnitudinea de 5,4 pe Richter şi cel din 22 noiembrie 2014 cu 5,4 pe scara Richter.