Londonezii trebuie să se aştepte, începând de marţi seară până vineri dimineaţă, să găsească staţiile de metrou închise, a anunţat luni compania Transport of London, care administrează metroul londonez, relatează AFP.
Două sindicate au avut iniţiativa de a lansa greva, în semn de protest faţă de desfiinţarea mai multor sute de posturi.
Dacă nu se va ajunge la un acord în ultimul moment, începând de marţi de la ora locală 21.00 şi până vineri dimineaţă, circulaţia metroului londonez va fi întreruptă. În plus, o nouă grevă de 48 de ore este prevăzută pentru săptămâna viitoare.
Metroul londonez este cel mai vechi din lume şi transportă zilnic aproximativ trei milioane de persoane.
Londra se pregăteşte pentru o grevă de două zile la metrou
3 februarie 2014
(79 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un student ucis şi alţi trei răniţi în urma unui atac cu armă albă la Universitatea Texas
(2 mai 2017)
45 vizualizări
10% din populaţia Frankfurtului, evacuată din cauza unei bombe neexplodate
(3 septembrie 2017)
32 vizualizări
Un tânăr din Arad avea fabrică de bombe în propria locuinţă
(20 decembrie 2013)
345 vizualizări
Un elev în vârstă de 8 ani, din Cluj, a murit luni, la şcoală, în timpul unei pauze
(9 octombrie 2017)
204 vizualizări
Încă un atentat! Cel putin 17 persoane ucise si peste 50 de raniti intr-o piata din Pakistan
(13 decembrie 2015)
35 vizualizări
Bercea Mondial şi fiica sa, Izaura, trimişi în judecată pentru mituirea unui agent de penitenciar
(10 octombrie 2014)
32 vizualizări
Mii de medici şi asistenţi ameninţă cu greva generală!
(10 octombrie 2016)
42 vizualizări
Acrobaţii aeriene pe Aeroportul Băneasa
(22 iunie 2014)
184 vizualizări
Diamant alb de 30 de milioane de dolari
(8 octombrie 2013)
41 vizualizări
Percheziţii la Primăria Giurgiu
(29 mai 2015)
60 vizualizări
Echipele de intervenţie au găsit un supravieţuitor în accidentul aviatic din Algeria
(12 februarie 2014)
47 vizualizări
Poliţia de frontieră a capturat un pescador folosit la pescuit ilegal
(21 octombrie 2015)
81 vizualizări
Cod galben de ninsoare şi viscol în 26 de judeţe
(9 decembrie 2013)
80 vizualizări
Timişoara: Tânăr de 18 ani condamnat pentru omor la zece ani de închisoare, dat în urmărire generală
(30 noiembrie 2016)
89 vizualizări
Trafic îngreunat pe Transalpina, din cauza zăpezii; şase utilaje acţionează în zonă
(19 februarie 2017)
35 vizualizări
Imobile aparţinând lui Dumitru Dragomir, sub sechestru
(16 aprilie 2014)
78 vizualizări
EXPLOZIE într-un bloc din Iaşi, din cauza unei acumulări de gaze: Bilanţul deflagraţiei a ajuns la doi morţi şi 11 răniţi
(2 august 2016)
54 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























