Jucătoarea rusă Maria Şarapova a declarat, duminică, după finala turneului de la Madrid câştigată în faţa Simonei Halep, că a mai întâlnit-o anterior pe româncă de două ori, dar acum ea este la un alt nivel, ceea ce s-a văzut în primul set.
"Ce săptămână! Anul trecut am pierdut finala şi îmi doream foarte mult ca în acest an să reuşesc mai mult. A fost o săptămână fantastică. Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit. În primul set nu i-am pus probleme, acesta este tenisul pe care îl poate juca ea. Ştiam că trebuie să joc diferit după primul set pentru a câştiga meciul. Pentru mine toate turneele sunt importante. Anul trecut am fost aproape, iar astăzi nu am avut un prim set bun, dar ştiam că nu este totul terminat", a spus Şarapova, potrivit wtatennis.com.
Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, de sportiva rusă Maria Şarapova, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid.
Românca va primi un premiu de 342.600 de euro şi 650 de puncte WTA pentru evoluţia ei la turneul organziat de Ion Ţiriac, în timp ce Şarapova va încasa un cec în valoare de 698.720 de euro şi va obţine o mie de puncte WTA.
Simona Halep şi Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de două ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, în ambele meciuri impunându-se sportiva din Rusia, în două seturi. Rusoiaca a pierdut doar de trei ori în 50 de partide disputate pe zgură de la semifinalele French Open din 2011, de fiecare dată în faţa americancei Serena Williams.
Halep a jucat, duminică, pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie după Grand Slam şi după Turneul Campioanelor. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în faţa sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.