Un strat consistent de zăpadă s-a depus în multe zone din Transilvania în ultimele 24 de ore, înregistrându-se 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului şi 14 centimetri la Braşov. Meteorologii anunţă că în noaptea de vineri spre sâmbătă va fi mult mai frig, întrucât se opresc precipitaţiile, iar temperaturile vor scădea până la minus 10 grade Celsius.
Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional (CMR) Transilvania Sud Sibiu, Nicolae Rusanu, a declarat, vineri, corespondentului News.ro, că în noaptea de joi spre vineri a nins destul de mult în zona deservită de CMR Sibiu – adică în judeţele Sibiu, Braşov, Alba, Mureş, Covasna şi Harghita.
Astfel, stratul de zăpadă este de 20 de centimetri la Sfântu Gheorghe, 15 centimetri la Miercurea Ciuc şi Întorsura Buzăului, 14 centimetri la Braşov, 8 centimetri la Târnăveni – Bobohalma, 6 centimetri la Topliţa, 5 centimetri la Baraolt, 3 centimetri la Târgu Secuiesc şi un centimetru la Sibiu şi Făgăraş.
De asemenea, în zona montană stratul nou de zăpadă depus este consistent, înregistrându-se peste 180 de centimetri la Bâlea Lac, aproape 30 de centimetri fiind strat nou depus. Se mai înregistrează 22 de centimetri la Păltiniş, 72 de centimetri la Vârful Lăcăut, 40 de centimetri la Vârgul Bucium şi 30 de centimetri la Vârful Omu.
În ceea ce priveşte regimul termic de noaptea trecută, Nicolae Rusanu a precizat că minimele au scăzut până în jurul valorilor de minus 4 – minus 5 grade Celsius, nefiind cea mai friguroasă noapte din această perioadă.
”Noaptea trecută (joi spre vineri – n.r) nu a fost foarte frig, deoarece a fost înnorat şi s-au înregistrat precipitaţii. Vremea înregistrată în această perioadă nu este chiar normală, dar nici ieşită din comun nu este. S-au mai înregistrat ninsori şi temperaturi scăzute în luna aprilie. De exemplu, în anul 2006, în jur de 14 – 17 aprilie am avut cam aceeaşi vreme. De asemenea, s-a mai întâmplat să ningă chiar şi la 1 mai”, a declarat Nicolae Rusanu.
Potrivit acestuia, precipitaţiile vor continua să cadă pe toată durata zilei de vineri, dar se restrâng spre seară, în noaptea de vineri spre sâmbătă cerul fiind senin. De aceea se vor înregistra temperaturi mult mai scăzute, care pot ajunge la minus 10 grade Celsius în judeţul Harghita.
Meteorologii mai anunţă că după acest weekend vremea se va încălzi, procesul accentuat de încălzire urmând a fi vizibil luni şi marţi.
Strat consistent de zăpadă în multe zone din Transilvania; meteorologii anunţă că precipitaţiile se vor opri la noapte, dar vine frigul
21 aprilie 2017
(41 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dosarul Transferurilor, partea a doua: Noi condamnări cu executare pentru fraţii Becali şi Cristian Borcea
(24 noiembrie 2016)
49 vizualizări
Papa Francisc va avea în curând cont pe Facebook
(1 martie 2014)
64 vizualizări
Un cetăţean german răpit în Filipine a fost decapitat de o grupare teroristă
(27 februarie 2017)
70 vizualizări
Un bărbat a murit călcat de trei maşini pe trecerea de pietoni
(3 septembrie 2015)
93 vizualizări
Amenzi de peste 62 milioane lei pentru munca la negru, în 2014.
(14 martie 2015)
32 vizualizări
Numărul europenilor care luptă pentru jihadişti ar fi ajuns la 3000
(24 septembrie 2014)
39 vizualizări
Româncă dată în urmărire de autorităţile italiene pentru trafic de persoane, prinsă în tren la frontieră cu acte false
(9 februarie 2017)
80 vizualizări
12 morţi într-un atac armat la un hotel frecventat de turişti occidentali din Coasta de Fildeş
(14 martie 2016)
37 vizualizări
Avalanşă în Munţii Vrancei: Turista surprinsă lângă Cheile Tişiţei a fost găsită moartă
(3 martie 2018)
146 vizualizări
JO Soci 2014: Canada, medalie de aur la hochei masculin
(23 februarie 2014)
45 vizualizări
Caraş-Severin: Doi bărbaţi prinşi transportând arme şi muniţie cu maşina au fost reţinuţi
(13 august 2016)
41 vizualizări
Accident în lanţ în SUA. Au fost implicate 90 de maşini
(12 ianuarie 2015)
124 vizualizări
Femeia anului 2013
(17 septembrie 2013)
59 vizualizări
Nuţu Cămătaru rămâne după gratii
(31 mai 2014)
41 vizualizări
Cod galben de ploi
(29 septembrie 2013)
61 vizualizări
Românul care a spart serverele NASA, reţinut din nou!
(3 octombrie 2013)
101 vizualizări
Avertisment de la ANAF: maşinile second-hand vor fi verificate în perioada următoare. La ce trebuie să fie atenţi cei ce cumpără autovehicule care provin din alte state UE
(13 septembrie 2018)
150 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























