Stanislas Wawrinka l-a învins pe Rafael Nadal în finala de la Melbourne. Este primul succes într-un turneu de Grand Slam pentru sportivul care a trăit mereu - până acum - în umbra legendarului Roger Federer.
Ibericul Nadal - liderul ATP - câştigase celalalte confruntări cu Wawrinka fără să cedeze niciun set, însă azi nu a reuşit să îi ţină piept elveţianului, acuzând şi numeroase probleme medicale.
Imediat după ultima minge a duelului de azi, încheiat cu scorul de 6-3, 6-2, 3-6, 6-3, elveţianul s-a abţinut să îşi sărbătorească cel mai important triumf din carieră şi s-a dus să îl consoleze pe Rafael Nadal.
"Îi mulţumesc lui Stan. Chiar meriţi acest titlu. Îţi doresc succes şi în restul sezonului. Au fost două săptămâni foarte emoţionante. În pare rău că le-am încheiat aşa. Am încercat foarte mult", a spus Nadal, care a ratat a doua izbândă la Melbourne.
"Rafa, îmi pare foarte rău pentru tine. Sper că nu vei mai avea probleme cu spatele. Eşti un prieten grozav şi un campion uluitor. Acum, eu nici măcar nu mai ştiu dacă visez sau nu. Ne vom vedea mâine dimineaţă", a spus şi Wawrinka, omul care l-a eliminat la Antipozi şi pe Novak Djokovic, care ţintea al patrulea titlu consecutiv.
Stanislas Wawrinka a urcat pe locul 3 în ierarhia ATP în urma succesului de azi, aceasta fiind şi cea mai bună clasare a sa din carieră.