Ministerul Afacerilor Externe confirmă că şoferul de TIR care a provocat accidentul este român. Conform comunicatului remis presei, acesta a fost reţinut de poliţiştii greci. 
 

"Consulatul General al României la Salonic s-a sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în apropierea oraşului Salonic, pe autostrada ce face legătura între oraşele Salonic şi Veria, cu o posibilă implicare a unui autocamion înmatriculat în România", precizează MAE cu privire la accidentul din nordul Greciei.
 
Ministerul adaugă că oficiul consular a întreprins demersurile legale pe lângă autorităţile elene, în vederea obţinerii unor informaţii certe, în regim de urgenţă, cu privire la circumstanţele producerii accidentului, cât şi pentru  confirmarea existenţei unui autovehicul înmatriculat în România implicat în accident.
 
"În paralel cu demersul iniţiat, o echipă a Consulatului General al  României  la Salonic s-a deplasat, de urgenţă, la locul accidentului. Conform primelor informaţii obţinute inclusiv pe cale poliţienească, un autocamion la volanul căruia se afla un cetăţean român a lovit mai multe autoturisme staţionate într-o zonă cu restricţii de circulaţie, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil. În urma accidentului, 4 persoane aflate în autoturismele lovite au decedat, 4 persoane sunt rănite grav şi sunt peste 20 de cetăţeni răniţi uşor. Din cauza caracterului recent al accidentului, nu rezultă, încă, decesul sau rănirea vreunui cetăţean român, însă cercetările sunt în plină desfăşurare, urmând să fie stabilite ulterior identităţile certe ale tuturor victimelor", precizează MAE.
 
Ministerul menţionează că şoferul autocamionului, cetăţean român, a fost reţinut şi se află la dispoziţia autorităţilor elene.
 
"În acest sens, reprezentanţii Consulatului General rămân în continuare la locul accidentului, fiind în  legătură directă cu autorităţile elene competente", se mai arată în comunicatul citat de Mediafax.

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 20 au fost grav rănite într-un accident rutier grav produs de un TIR, care a intrat cu viteză în câteva zeci de maşini care staţionau, pe o şosea din Grecia.

Şoferul TIR-ului ar fi încercat să fugă de la locul accidentului când şi-a dat seama ce a realizat. Acesta a fost arestat câteva ore mai târziu, într-un câmp în care se ascundea. 
 

Conform primelor declaraţii date de şoferul autocamionului în timpul audierilor, rezultă că acesta  a văzut semnalizările luminoase care indicau restricţii de circulaţie cauzate de lucrările la carosabil, însă nu a putut opri vehiculul  din cauza unor posibile defecţiuni la sistemul de frânare.

Autorităţile judiciare  elene vor efectua o nouă audiere mâine, 6 octombrie 2014, urmând a dispune măsurile legale ce se impun.