Patru accidente s-au produs duminică, în jumătate de oră, pe un drum judeţean din Caraş-Severin, poliţiştii amendând firma responsabilă cu deszăpezirea cu peste 11.000 de lei, deoarece nu a curăţat şoseaua corespunzător.
Potrivit unui comunicat de presă, de luni al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş- Severin, în ultimele zile, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, au avut loc mai multe accidente rutiere soldate cu pagube materiale.
Accidentele s-au produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi pentru că drumurile nu au fost curăţate.
Numai duminică, în intervalul orar 15.14 - 15.50, pe drumul judeţean (DJ) 581, au avut loc patru accidente rutiere pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
”S-a dispus închiderea tronsonului de drum de la ora 16.20 şi până la 18.15, pentru împrăştierea de material antiderapant. În urma constatării unor deficienţe la intervenţiile de deszăpezire, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare totală de 11.250 de lei, operatorului economic care are obligaţia de a întreţine partea carosabilă pe timp de iarnă”, se arată în comunicat
De asemenea, joi, în 15 decembrie, pe DJ 572, conducătorul unui autoturism nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, iar autoturismul a fost avariat.
Operatorul economic responsabil cu deszăpezirea pe tronsonul respectiv de drum a fost sancţionat cu 2.625 de lei.