Autorităţile britanice au împuşcat o tânără şi au arestat alţi trei suspecţi într-o operaţiune antiteroristă din cartierul londonez Willisden, iar o femeie a fost reţinută într-o operaţiune asemănătoare din Kent. Aceste operaţiuni au avut loc la câteva ore după arestarea unui suspect înarmat cu cuţite în apropierea palatului Westminster şi a Downing Street, relatează BBC.
Reprezentanţii Scotland Yard au precizat că aceste operaţiuni antiteroriste nu au legătură cu arestarea suspectului înarmat din apropierea legislativului, care era cunoscut de agenţii MI5.
De asemenea, femeie împuşcată în timpul operaţiuni este considerată suspectă şi este internată în stare gravă, dar stabilă într-un spital din Londra.Autorităţile au arestat alţi doi bărbaţi în vârstă de 16 şi 20 de ani, precum şi o femeie de 20 de ani în urma operaţiunii din Willisden.
Între timp, o femeie în vârstă de 43 de ani a fost arestată în Kent.
Reprezentanţii Poliţiei Metropolitane au anunţat că toate persoanele arestate sunt suspectate de organizarea, pregătirea şi instigarea la acţiuni teroriste în Marea Britanie.
Potrivit primelor informaţii, o femeie a fost împuşcată la scurt timp după ce poliţiştii înarmaţi au intrat în locuinţa de pe strada Harlesden din cartierul londonez Willesden.
Operaţiunea a avut loc joi seara, în jurul orei locale 19.00 (21.00 ora României).
”Din cauza condiţiei sale, ea nu este sub arest în acest moment şi râmâne sub paza poliţiei la spital”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane.
Un martor a surprins operaţiunea antiteroristă şi a postat imagini pe Twitter.