Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, va fi cercetată în libertate, a decis Curtea de Apel Bucureşti. Atât avocaţii edilului, cât şi procurorii au contestat decizia luată săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti.
Primarul Craiovei a fost plasată în arest la domiciliu pe 31 martie printr-o decizie a Tribunalului Bucureşti. Lia Olguţa Vasilescu este acuzată că şi-a folosit influenţa ca vicepreşedinte al PSD Dolj pentru a obţine sponsorizări de la oameni de afaceri pentru campania electorală din 2012 şi că a primit apoi mită în calitate de primar.
Acuzaţiile aduse de procurori se referă la sponsorizări pentru campania electorală din 2012. Potrivit DNA, mai mulţi oameni de afaceri „au fost determinaţi de candidatul Vasilescu Lia Olguţa, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic”.
Au fost obţinute astfel „donaţii” de peste 135.000 de euro, cu care s-au realizat materiale electorale şi au fost organizare spectacole pentru campania Liei Olguţa Vasilescu, potrivit DNA. „Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârşirea infracţiunii de folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, se mai arată în comunicatul procurorilor.
O altă acuzaţie se referă la o mită de aproape 550.000 de lei pe care Lia Olguţa Vasilescu ar fi primit-o de la oameni de afaceri în schimbul unor contracte pentru lucrări de reabilitare a faţadelor unor clădiri din municipiul Craiova. Banii ar fi fost viraţi prin intermediul ONG-ului condus de Elena Daniela Popescu.
Mediafax