Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, luni, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului, decizia nefiind definitivă.
Monica Iacob Ridzi a primit de asemenea trei ani de interdicţie a drepturilor civile. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul în care Monica Iacob Ridzi şi alte persoane au fost deferite justiţiei pentru abuz în serviciu, fals şi infracţiuni la legea informatică, a avut luni ultimul termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Completul de trei judecători al instanţei supreme, format din judecătorii Iulian Dragomir, Rodica Cosma şi Francisca Vasile, a ascultat pledoariile finale ale acuzării şi ale apărării, context în care procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) prezent la şedinţă a cerut, pentru toţi inculpaţii, pedepse cu închisoare cuprinse între limitele speciale prevăzute de lege.