O asistentă medicală de la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Braşov a fost agresată duminică noaptea de un pacient aflat în stare de ebrietate, care fusese adus de un echipaj SMURD şi care voia să părăsească unitatea sanitară.

Poliţia a fost sesizată în jurul orei 1:45  că un bărbat de 29 ani, din municipiul Bucureşti, care fusese transportat de un echipaj SMURD la Unitatea Primiri Urgenţe, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi împins o asistentă medicală, în încercarea de a părăsi spitalul.

Femeia, în vârstă de 43 de ani, s-a lovit de un perete şi api a căzut.

Agresorului i-au fost recoltate probe de sânge iar apoi a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie, unde a rămas internat.

Bărbatului i s-a deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe.