Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu. Tribunalul Constanţa le-a respins cererile de revocare a acestei măsuri preventive. Decizia nu este definitivă, informează Mediafax.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au solicitat, în 20 februarie, la Tribunalul Constanţa, revocarea arestului la domiciliu şi judecarea lor în libertate. Instanţa a amânat iniţiat pronunţarea pentru 27 febuarie, apoi pentru 4 martie, zi în care a hotărât să respingă, ca nefondate, cererile de revocare a arestului la domiciliu.
Tribunalul Constanţa a mai constatat legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu faţă de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa în termen de 48 de ore de la comunicare.
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele preşedintelui.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu
4 martie 2015
(40 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
România a intrat în top 10 UE la preţul motorinei
(1 aprilie 2014)
149 vizualizări
Starea copiilor din Iaşi care au leşinat în urma unui joc periculos este bună, însă aceştia vor fi consiliaţi psihologic
(18 martie 2017)
45 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,4 în Vrancea
(20 mai 2017)
34 vizualizări
Şapte persoane la spital, după ce două maşini care circulau în acelaşi sens s-au ciocnit când unul dintre şoferi a vrut să întoarcă
(18 martie 2017)
28 vizualizări
Bărbat arestat pentru că a luat micul-dejun în compania unei femei, în Arabia Saudită
(11 septembrie 2018)
77 vizualizări
Anchetă pentru ucidere din culpă în cazul accidentului de la Clinceni
(19 octombrie 2015)
57 vizualizări
Fotbal: Real Madrid a câştigat Liga Campionilor
(25 mai 2014)
57 vizualizări
Ceaţă densă pe DN1
(12 octombrie 2013)
75 vizualizări
Explozia din Călăraşi cauzată de o tentativă de sinucidere
(26 decembrie 2013)
216 vizualizări
Cutremur de 4,6 grade în Vrancea
(24 ianuarie 2015)
57 vizualizări
Două elicoptere s-au prăbuşit în Argentina: Zece persoane, printre care şi sportivi francezi, au murit
(10 martie 2015)
36 vizualizări
Bărbatul înjunghiat la Plopeni a decedat! Avea 36 de ani...
(27 noiembrie 2017 - Cristina IANCU)
367 vizualizări
Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea rămân în arest
(8 mai 2014)
116 vizualizări
Scutaru va fi anchetat sub control judiciar pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani
(3 aprilie 2015)
25 vizualizări
Au picat primele capete în cazul accidentului aviatic
(22 ianuarie 2014)
75 vizualizări
DIICOT are în lucru 40 de dosare de terorism
(18 martie 2016)
68 vizualizări
Tulcea: Peste 500 de hectare de teren agricol şi cinci kilometri de drumuri comunale, inundate în urma unei viituri
(19 iunie 2017)
32 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























