România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, a decis, miercuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind obligaţia statului de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Marea Cameră a CEDO a făcut azi public verdictul în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990, anunţă APADOR-CH.

Deşi dosarul uneşte trei cazuri, decizia îi face dreptate şi lui Marin Stoica, reprezentant de avocatul APADOR-CH Diana Hatneanu, după ce CEDO se pronunţase deja în 2012 în favoarea celorlalţi doi petenţi.

"Cetăţeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore şi bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alţi protestatari. De frică a fugit atunci şi nu a mai ieşit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, aşa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârşit cercetările în acest dosar au început să avanseze", se arată în comunicatul APADOR-CH.

După opt ani de anchete, declaraţii, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluţionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu neînceperea urmăririi penale.

La CEDO dosarul Stoica a fost conexat cu alte două ale Mineriadei, respectiv al Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost omorât, şi al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, al cărei sediu fusese devastat de mineri, cauza fiind denumită "Mocanu şi alţii contra României". Reclamanţii s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparţiale şi aprofundate pentru identificarea şi pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstraţiilor din 13 şi 14 iunie 1990. Plângerea lui Marin Stoica se bazează pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenţia europeană a drepturilor omului.

În 2012 CEDO le-a dat câştig de cauză Ancăi Mocanu şi Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în ţară. Avocata Diana-Olivia Hatneanu, care l-a reprezentat pe Marin Stoica, a solicitat retrimiterea cauzei în faţa Marei Camere, solicitare ce a fost acceptată, o audiere publică având loc pe 2 octombrie 2013.

Marea Cameră a CEDO a decis, miercuri, ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu suma de 30.000 de euro, menţinând decizia din 13 noiembrie 2012, pentru încălcarea articolului 2 - dreptul la viaţă - din Convenţie.

CEDO a concluzionat că Asociaţia "21 Decembrie 1989" nu a cerut daune în timp util.

Totodată, prin decizia de miercuri, lui Marin Stoica îi revin daune morale de 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 - interzicerea torturii - din Convenţie.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, statul român trebuie să le plătească Ancăi Mocanu şi Asociaţiei "21 Decembrie 1989" suma de 2.200 de euro, iar lui Marin Stoica suma de 9.868,92 euro, care îi va fi remisă direct Dianei Hatneanu.