Jandarmii montani au acţionat miercuri seara pentru recuperarea a cinci persoane care s-au rătăcit în timp ce încercau să ajungă în masivul Postăvarul, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Braşov, Ciprian Aldea.

La ora 17,24 am primi un apel la numărul 112. Este vorba despre cinci persoane care se deplasau pe drumul spre Peştera de lapte, până unde mai aveau de parcurs 600 de metri. Aceştia au pornit din Şaua Tâmpei şi intenţionau să ajungă în masivul Postăvarul, pe un traseu montan marcat cerc alb cu bulină albastră. Apelul s-a întrerupt din cauza lipsei semnalului. Trei jandarmi de la Postul de Jandarmi din Poiana Braşov au plecat spre cele cinci persoane”, a precizat Aldea, potrivit Agerpres

După o oră, cei cinci turişti, care sunt minori, au fost găsiţi. A început coborârea împreună cu jandarmii montani de la Postul de Jandarmi Montan din Poiana Braşov.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a trimis un echipaj SMURD în staţiune pentru o primă evaluare medicală a turiştilor, deşi nu sunt răniţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Braşov, şi persoanele care au sunat la 112 pentru ursul văzut miercuri seara în zona cabanei Postăvarul şi a pârtiei Drumul Roşu au fost găsite. Este vorba despre doi adulţi, care nu sunt răniţi, urmând să ajungă şi ei la Postul de Jandarmi Montan din staţiune.