Un avion privat a căzut joi seara pe Aeroportul Ataturk, din Istanbul. Autorităţile iau în calcul inclusiv o ipoteză teroristă.
Un bilanţ preliminar indică faptul că cel puţin patru persoane au fost rănite. În schimb, pilotul aparatului de zbor, Muzaffer Kütük, şi-a pierdut viaţa.
Avionul prăbuşit este unul de tipul TC-KON. Martorii spun că a aeronava a explodat la impactul cu solul. Surse neoficiale afirmă că la bordul aparatului de zbor s-ar fi aflat 10 persoane. Pompierii au intervenit imediat pentru a stinge focul şi au reuşit să scoată o persoană rănită, aceasta fiind preluată de ambulanţe şi dusă la spital.