Parlamentul Norvegiei a aprobat introducerea încorporării în armată a femeilor, informează, potrivit Agerpres. Titulara de la Ministerul Apărării, Ine Eriksen Soreide, a calificat această decizie drept una istorică. Primele încorporări pe baza noilor prevederi sunt prevăzute pentru vara lui 2016.
În ultimii ani, femeile din Norvegia puteau activa în cadrul forţelor armate pe bază de voluntariat.
Schimbarea decisă marţi de legislativ va permite forţelor armata să „recruteze personalul cel mai competent şi cel mai motivat“, a subliniat ministrul apărării.
Potrivit legislaţiei anterioare, toţi bărbaţii din ţară cu vârste între 19 şi 44 de ani erau obligaţi, teoretic, să efectueze serviciul militar, pentru perioade de până la 19 luni. Primul stagiu durează 12 luni. Legislaţia conţine şi prevederi cu privire la obiecţia de conştiinţă, notează DPA.
În alte ţări europene, tendinţa este mai curând de a elimina serviciul militar obligatoriu în favoarea unei armate profesioniste, acest serviciu fiind în schimb obligatoriu şi pentru femei în câteva ţări din afara Europei, cum este Israelul, menţionează France Presse.
În Norvegia, în practică, numărul voluntarilor este mai mare decât cel de posturi disponibile în armată. Dacă până acum Ministerul Apărării de la Oslo afirma oficial că vizează atingerea unei cote de 20% femei în rândurile armatei până în 2020, ministrul Soreide a renunţat la evocarea unui obiectiv numeric în acest sens, limitându-se la a se exprima în favoarea unei „feminizări“ mai accentuate a armatei.