Un al doilea român a fost identificat printre persoanele rănite în urma atacului de la Barcelona, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE) vineri dimineaţă.

"Potrivit ultimelor informaţii obţinute de către Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona, printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a doua victimă de cetăţenie română. Aceasta a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate, starea sa actuală fiind stabilă.
Reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona urmează să se deplaseze la spitalul în care cetăţenii români răniţi sunt internaţi", menţionează ministerul într-un comunicat.

MAE anunţase joi seară că un român a fost rănit în atentat. "Cetăţeanul român în cauză a fost spitalizat, iar potrivit informaţiilor disponibile în prezent, starea sa este stabilă. Reprezentanţii Consulatului General al României la Barcelona se vor deplasa la spitalul în care persoana rănită este internată, pentru a acorda asistenţă consulară", preciza ministerul.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.
Celula de criză a MAE îşi continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistenţă consulară posibilă, conform comunicatului.