O fetiţă în vârstă de 9 ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Constanţa, după ce s-a înecat duminică într-o piscină dintr-un complex turistic din Gura Portiţei, ea fiind găsită de cadrele medicale în stop cardio-respirator, resuscitată, iar apoi transportată cu elicopterul SMURD la unitatea medicală. La acelaşi spital a ajuns, tot în stare gravă, şi un bărbat care s-a înecat în mare, la Mangalia.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, elicopterul SMURD a intervenit duminică, în judeţul Tulcea, unde o fetiţă în vârstă de 9 ani s-a înecat într-o piscină dintr-un complex turistic.
Fetiţa a rămas nesupravegheată pentru câteva momente şi a intrat în piscină. Ea a fost scoasă de către salvamari, aceştia începând manevrele de resuscitare ajutaţi de un ambulanţier al Serviciului de Ambulanţă Tulcea care se afla în vacanţă în acel complex. La faţa locului au mers şi cadrele medicale de pe elicopterul SMURD, care au găsit-o pe fetiţă în stop cardio-respirator, continuând manevrele de resuscitare. În cele din urmă, copilul a fost resuscitat, fiind transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
La aceeaşi unitate spitalicească a fost transportat, duminică după-amiază, în stare gravă, şi un bărbat din Mangalia care s-a înecat în mare. Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost scos din apă de către salvamari, iar cadrele medicale au început manevrele resuscitare. Victima, aflată în comă, a fost dusă iniţial la Spitalul Municipal Mangalia, după care transportată la Spitalul Judeţean Constanţa.
O fetiţă de 9 ani a ajuns la spital după ce s-a înecat în piscina unui complex turistic din Gura Portiţei
31 iulie 2017
(38 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Douăzeci de persoane, între care zece copii, au fost evacuate din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc din Slatina
(2 ianuarie 2017)
47 vizualizări
DNA îl acuză pe Dan Voiculescu de şantaj
(4 iulie 2014)
67 vizualizări
Tânăr beat şi fără permis, reţinut după a fost oprit cu focuri de armă pentru că a ignorat semnalele poliţiştilor
(27 februarie 2017)
99 vizualizări
Managerul Spitalului de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, reţinut de DNA
(19 mai 2016)
39 vizualizări
Proteste violente la Istanbul după arestarea a 9 jurnalişti de opoziţie
(6 noiembrie 2016)
60 vizualizări
Ponta pleacă în concediu şi i-a delegat atribuţiile lui Oprea
(29 iulie 2015)
35 vizualizări
Videanu, Dorin şi Alin Cocoş au fost arestaţi
(31 ianuarie 2015)
101 vizualizări
Percheziţii la serviciile rutiere din Poliţia Municipală şi Poliţia Judeţeană Brăila
(11 mai 2015)
51 vizualizări
Pericol de explozie, după ce un TIR cu azot s-a răsturnat
(10 februarie 2014)
114 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi 10 judeţe
(11 ianuarie 2016)
46 vizualizări
Percheziţii DNA la Consiliul Judeţean Vâlcea
(22 februarie 2016)
83 vizualizări
Gazprom a redus cu 5% exporturile de gaze în România, fără nicio explicaţie
(12 septembrie 2014)
60 vizualizări
Trafic restricţionat pe Autostrada A1, ca urmare a unor lucrări
(8 septembrie 2016)
31 vizualizări
Un nou conflict stă să izbucnească în Ucraina. La mai puţin de 100 de km de graniţa cu România!
(19 iulie 2015)
49 vizualizări
Trenuri anulate din cauza ninsorii viscolite
(25 ianuarie 2014)
50 vizualizări
Un fragment de avion găsit pe o plajă a Insulei Reunion ar putea fi al cursei malaysiene dispărute
(29 iulie 2015)
49 vizualizări
Elicopter SMURD la Galaţi.
(4 martie 2014)
61 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























