Aproximativ 130.000 de oameni din nordul Californiei au primit ordin să îşi evacueze locuinţele, după ce cel mai înalt baraj din Statele Unite, Oroville Dam, a fost slăbit de ploile abundente, relatează Associated Press.
O parte componentă a barajului s-ar putea prăbuşi în orice clipă, au anunţat autorităţile, care le-au ordonat persoanelor aflate în zonele cu risc de inundaţie să le evacueze imediat. Este vorba despre cei 16.000 de locuitori ai oraşului Oroville, aflat la 105 kilometri nord de Sacramento, dar şi despre oamenii din localităţile Gridley, Live Oak, Marysville, Wheat Lans, Yuba City, Plumas Lake şi Oivehurst.
Nivelul apei din lacul de acumulare a crescut din cauza ploilor abundente şi ninsorii din California, după ani de secetă severă.
Departamentul pentru Resurse Hidrologice din California a anunţat că deversează până la 2.830 de metri cubi de apă pe secundă pentru a încerca să golească lacul.
Joi, inginerii care lucrează la baraj au observat că bucăţi mari de beton se desprinseseră.
Este pentru prima dată când Lacul Oroville se confruntă cu o astfel de situaţie de la construcţia barajului, în urmă cu 50 de ani
Aproximativ 130.000 de oameni au primit ordin de evacuare, pentru că cel mai înalt baraj din SUA a fost slăbit de ploi
13 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- baraj,
- statele unite,
- evacuare,
- slabit,
- ploi,
- california
(104 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trafic de coşmar pe A2
(22 iulie 2013 - Cristina IANCU)
90 vizualizări
Giurgiu: Trei femei, între care două angajate ale Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, trimise în judecată de procurorii DNA
(17 iunie 2017)
42 vizualizări
Exerciţii NATO în Marea Neagră şi Europa
(16 martie 2015)
41 vizualizări
Primele imagini cu Satan-2, racheta nucleară care nu poate fi oprită de NATO
(26 octombrie 2016)
292 vizualizări
Poliţiştii prahoveni au prins un bărbat suspect de tentativă la furt de la Mănăstirea Apostolache
(31 ianuarie 2015)
47 vizualizări
Ruşii intimidează statele baltice: Două nave militare şi un submarin, la 5 kilometri de graniţa Letoniei
(4 mai 2015)
49 vizualizări
Comandantul Forţelor Navale Ucrainene a trecut de partea ruşilor
(2 martie 2014)
57 vizualizări
Trafic reluat pe Autostrada A1, unde o bandă a fost blocată după ce trei maşini s-au ciocnit
(2 februarie 2017)
35 vizualizări
Vicepreşedintele american, în Centrul Vechi al Capitalei
(21 mai 2014)
58 vizualizări
Doi şefi de la Rutieră au fost reţinuţi. Mită: lemne de foc, baterii auto şi un pat din frasin!
(19 decembrie 2015)
57 vizualizări
Producătorul de ciment Lafarge, care a fost prezent şi în România, a plătit taxă de protecţie către Statul Islamic
(22 iunie 2016)
77 vizualizări
Incendiu la o mănăstire din Tulcea; o femeie a murit
(24 iunie 2018)
54 vizualizări
Cinci irakieni, între care un copil de trei ani, solicitanţi de azil în România, prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară
(29 ianuarie 2017)
36 vizualizări
Percheziţii la DNA Primăria Baia Mare şi la clubul de handbal din oraş
(1 octombrie 2015)
50 vizualizări
Peste 200 de arestări în SUA, pe fondul tensiunilor dintre afroamericani şi poliţişti
(11 iulie 2016)
56 vizualizări
Bărbat internat cu răni grave după ce a fost atacat de doi câini, unul comunitar şi un Rottweiler, pe o stradă din Craiova
(24 februarie 2017)
51 vizualizări
Directorul Institutului pentru Fizica Pământului: Cutremurul din Vrancea a avut un mecanism ciudat
(24 septembrie 2016)
83 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























