Joi, valorile termice vor scădea uşor în toată ţara, dar în majoritatea zonelor, cu precădere în cele intracarpatice, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, informează Angenţia Naţională de Meteorologie.
Astfel maximele termice se vor încadra între 3...4 grade în nordul Moldovei şi 15...16 grade în Crişana, iar cele minime între -2 şi 8 grade. Cerul va prezenta înnorări în toate regiunile şi temporar va ploua în vest, în sud-vest şi pe arii mai restrânse în rest. La munte, la altitudini mari, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări, local la munte, în regiunile estice, sudice, sud-vestice, dar mai ales în sudul Banatului, unde rafalele vor depăşi 60 km/h. În orele dimineţii vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI:
Vremea va continua să se răcească, totuşi valorile termice, îndeosebi cele nocturne, se vor situa peste cele normale ale perioadei. Cerul va fi noros şi trecător va ploua slab sau va burniţa. Vântul va avea unele intensificări, mai ales ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade.
VINERI
ÎN ŢARĂ
Deşi valorile termice vor continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, ele se vor menţine mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a intervalului şi temporar va ploua pe arii relativ extinse. Excepţie va face sud-estul ţării, unde ploile se vor semnala local. La munte, dar trecător posibil şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană şi doar pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Mediafax