Echipele de salvare vor urca pe munte duminică dimineaţă pentru a recupera trupurile neînsufleţite ale celor doi copii alpinişti morţi în avalanşa din Retezat, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, în această seară fiind nevoiţi să suspende operaţiunea din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. La ora transmiterii acestei ştiri, toţi turiştii care se aflau pe munte în momentul declanşării avalanşei au ajuns în siguranţă la Refugiul Genţiana.
Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă seară, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, toţi cei 56 de turişti din Munţii Retezat au ajuns la Refugiul Genţiana, cinci dintre aceştia, răniţi în urma avalanşei, fiind coborâţi de pe munte pentru a putea primi îngrijiri medical
”Toţi cei 56 de turişti, din Muntii Retezat, coordonaţi de către echipele de salvatori au ajuns în siguranţă la Refugiul Genţina. Cele cinci persoane rănite în accidentul de avalanşă sunt, în prezent, coborâte de către echipele de salvatori către zona Cârnic, pentru a fi preluate de echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara. Ceilalţi 51 de turişti, toţi adulţi, au luat decizia să rămână peste noapte la Refugiul Genţiana, neavând nevoie de îngrijiri medicale”, se arată în comunicat.
Din cauza condiţiilor meteorologice, a fost luată decizia ca misiunea de recuperare a celor doi adolescenţi decedaţi, rămaşi la locul producerii avalanşei să se reia duminică dimineaţă, de la orele 06:00, cu echipe formate din reprezentanţi ai Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.
Şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat pentru News.ro că avalanşa s-a produs din cauza grupului masiv de persoane aflat pe munte.
"Oare stă pe acoperiş zăpada când dă soarele şi afară e cald? Nu, Alunecă. Asa e si pe crestele alea ale munţilor. Cei care au fost acolo aveau ceva experienţă, dar se pare că nu le-a folosit la nimic. Eu de două zile am dat comunicate că e risc de avalanşă pentru că a nins şi nu avea când să se stabilizeze zăpada. Ei, a doua zi, au plecat în ascensiune. Eu nu plecam sau nu lăsam din băieţii mei să plece. Ei au plecat şapte cu şcoala de ghizi. Au mers cu 51 de persoane. Din greutatea lor au dat drumul la avalanşă. Aşa s-a produs, din acţiunea propiilor lor persoane, ei înşişi au declanşat avalanşa", a spus şeful Salvamont.
Cei doi adolescenţi care au murit în avalanşa produsă, sâmbătă după-amiază, în Munţii Retezat, Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, sunt alpinişti renumiţi care au la activ numeroase recorduri mondiale şi europene.
Dor Geta Popescu avea în palmares şase recorduri mondiale şi unul european, ea obţinând primul record la zece ani, în 2013, când a devenit cea mai tânără alpinistă din lume care a atins Vârful Ararat (5.137 de metri). Până atunci, recordul era de 12 ani şi 6 luni şi fusese stabilit de sora ei, în anul 2007. Un an mai târziu, în august 2014, Geta Popescu a reuşit să cucerească Vârful Damavand (5.671 de metri) din Iran, cel mai înalt vulcan al Asiei. Şi în acest caz, Geta a depăşit recordul surorii sale, stabilit în iulie 2008. În decembrie 2015, Geta Popescu a reuşit să devină cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe Ojos del Salado (6.893de metri) la doar 12 ani depăşind din nou recordul surorii ei din 2008. În luna februarie a anului 2016, a obţinut un alt record mondial de vârstă când a urcat pe Aconcagua (6.962 de metri), cel mai înalt vârf din America de Sus.
Geta Popescu era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, a fost campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă - copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altudine al anului 2015 şi din nou în 2016.
Erik Gulacsi a stabilit, în ianuarie 2017, un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6.962 metri, la doar 12 ani. Gulacsi era şi el un alpinist profesionist,. fiind coleg de club cu Dor Geta Popescu. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani şi a reuşit să escaledeze cele mai înalte vârfuri din România. Erik Gulacsi a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru.
În ianuarie 2017, Erik Gulacsi a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua (6.962 metri), la doar 12 ani.
Potrivit salvamontiştilor, cei doi adolescenţi s-au lovit puternic de stânci în momentul declanşării avalanşei. Ei erau însoţiţi pe munte de către taţii lor.
Echipele de salvare vor urca pe munte duminică pentru a recupera trupurile celor doi copii alpinişti morţi în avalanşa din Retezat
23 aprilie 2017
- citeşte totul despre:
- echipe,
- salvatori,
- avalansa,
- copii,
- deces,
- dor geta popescu,
- erik gulacsi,
- meteo,
- turisti
(64 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Un şef din Primăria Sectorului 1 şi un consilier al primarului, reţinuţi de DNA Ploieşti
(6 august 2015)
57 vizualizări
Liderul grupării care a revenicat atacaul din Algeria în care au murit doi români ar fi fost ucis
(15 iunie 2015)
37 vizualizări
Franţa: 13 persoane au murit în urma furtunilor violente care au cuprins Coasta de Azur
(4 octombrie 2015)
54 vizualizări
Na Li, regina de la Australian Open
(25 ianuarie 2014)
36 vizualizări
Armata ucraineană: 700 de soldaţi ruşi au trecut graniţa
(19 ianuarie 2015)
90 vizualizări
Marea Mediterană, cimitir pentru imigranţi. Alţi 20 de oameni au murit azi
(20 aprilie 2015)
47 vizualizări
Omar Hayssam, condamnat definitiv la 24 de ani închisoare în dosarul "Manhattan"
(2 noiembrie 2016)
35 vizualizări
Trei cutremure s-au produs în interval de câteva ore în zona seismică Vrancea. Primul seism a avut magnitudinea 3,9
(12 decembrie 2017)
154 vizualizări
Puştiul jihadist din Craiova posta filme cu decapitări. Este audiat în prezenţa unui psiholog
(8 decembrie 2015)
70 vizualizări
Fostul premier Dacian Cioloş şi soţia acestuia, implicaţi într-un accident rutier în Dâmboviţa
(8 septembrie 2017)
48 vizualizări
Percheziţii la fabrica de ciment din Capitală unde au fost găsiţi morţi doi paznici; poliţiştii şi procurorii caută noi date pentru anchetă
(23 iulie 2018)
84 vizualizări
Vreme instabilă, cu vijelii, ploi torenţiale şi grindină, până duminică seară
(24 august 2018)
148 vizualizări
Aproape 50 de kilograme de frunze de khat, un nou tip de drog, confiscate de poliţişti constănţeni
(15 iunie 2015)
48 vizualizări
Patru trenuri CFR nu au circulat în sud-vestul ţării din cauza inundaţiilor
(15 septembrie 2014)
65 vizualizări
Un girocopter s-a prăbuşit în judeţul Harghita, iar pilotul a murit
(26 septembrie 2015)
57 vizualizări
Controale ale Poliţiei şi RAR la Vălenii de Munte
(22 mai 2014)
223 vizualizări
Curtea Constituţională discută legea descentralizării
(10 ianuarie 2014)
55 vizualizări
MENIUL de REVELION în lume: ce alimente aduc noroc în Anul Nou
Mai toate mâncărurile „tradiţionale” pentru noaptea dintre ani sunt gândite în raport
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole










.jpg)















