Un autocamion ucrainean, care se afla în zona neutră din Vama Siret, a fost cuprins de flăcări, miercuri, după ce mai mulţi saci cu cărbune au luat foc, pompierii intervenind o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În incendiu au ars 50 de saci de cărbune din încărcătura de 2.000 de saci transportată de autocamion. Cel mai probabil, cauza incendiului a fost autoaprinderea cărbunilor. TIR-ul se afla în staţionare, în zona neutră, iar echipajele de pompieri militari au intervenit aproximativ o oră şi jumătate pentru stingerea incendiului.