Meteorologii au emis, duminică dimineaţă, atenţionări de cod galben de ceaţă pentru judeţele Braşov, Timiş şi Covasna, poliţiştii recomandându-le şoferilor să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire.
Astfel, atenţionarea cod galben de ceaţă până la ora 11.00 vizează localităţile Braşov, Codlea, Ghimbav, Râşnov, Săcele, Zărneşti, Bod, Bran, Budila, Cristian, Dumbrăviţa, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Moieciu, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni din judeţul Braşov.
În judeţul Timiş, avertizarea de ceaţă este emisă până la ora 10.00 şi afectează localităţile Sânnicolau Mare, Beba Veche, Cenad, Comloşu Mare, Dudeştii Vechi, Gottlob, Lenauheim, Lovrin, Periam, Pesac, Şandra, Sânpetru Mare, Saravale, Teremia Mare, Tomnatic, Valcani, Variaş.
Pentru judeţul Covasna, a fost emisă atenţionare cod galben de ceaţă până la ora 11.00, pentru localităţile Târgu Secuiesc, Brateş, Breţcu, Catalina, Cernat, Lemnia, Ojdula, Poian, Sânzieni, Zăbala.
Meteorologii atenţionează că în judeţele Braşov şi Covasna, în zonele joase, ceaţa determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri şi există riscul producerii de polei în unele zone.
În Timiş, ceaţa determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri, iar izolat sub 100 de metri. Este ceaţă inclusiv pe DN6, spre localitatea de frontieră Cenad.
Poliţiştii le recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante şi să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceaţă, dacă vizibilitatea scade semnificativ).
Totodată, potrivit Centrului Infotrafic, la această oră, în judeţul Galaţi, pe DN25 Galaţi – Tecuci, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localităţile Şendreni şi Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii în luna octombrie.
În judeţul Olt, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 şi 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrişoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe ruta DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleşoiu (DN64).
În judeţul Buzău, pe DN10 Buzău – Braşov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (între kilometrii 85+534 şi 86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier este restricţionat pe prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti, fiind instituită şi restricţie de viteză. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens.
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) - Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.
Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei - Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).
Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M (Andreiaşu de Jos - 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni - Vintileasca - 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
-DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
-DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
-DN17D, în Munţii Rodnei (Pasul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
-DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.