Premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson a anunţat marţi că va demisiona în încercarea de a salva coaliţia de guvernământ, după ce numele său a apărut în ancheta internaţională referitoare la averile pe care înalţi demnitari din diferite ţări le deţin în paradisuri fiscale, relatează AFP şi DPA.

Anunţul privind demisia prim-ministrului, primul înalt oficial care cade victimă a scandalului 'Panama Papers', a fost făcut de oficiali ai formaţiunii acestuia, Partidul Progresului.

"Premierul a informat grupul parlamentar (al Partidului Progresului) că va demisiona din funcţie", a declarat marţi, în direct la televiziune, Sigurdur Ingi Johannsson, vicepreşedinte al partidului şi ministru al agriculturii.

Premierul Gunnlaugsson ameninţase anterior marţi cu dizolvarea forului legislativ dacă va fi abandonat de Partidul Independenţei, aliatul său în coaliţia de guvernare.

"I-am spus preşedintelui Partidului Independenţei că, dacă parlamentarii formaţiunii consideră că nu mai pot susţine guvernul (...), voi dizolva parlamentul şi voi convoca alegeri legislative", a scris Gunnlaugsson, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele islandez Olafur Ragnar Grimsson a afirmat ulterior, într-o declaraţie televizată, că nu este pregătit să dizolve parlamentul ţării până când nu vor fi explorate toate opţiunile, respingând astfel solicitarea premierului.

Conform documentelor publicate de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţii (ICIJ), Gunnlaugsson, 41 de ani, a înfiinţat în 2007, împreună cu soţia sa, o firmă în paradisul fiscal din Insulele Virgine, pentru a-şi administra averea. El a deţinut 50% din acţiunile firmei până la sfârşitul lui 2009, dar a omis să le menţioneze în declaraţia de avere completată în aprilie 2009, când a fost ales pentru prima oară deputat.

Mii de manifestanţi au cerut luni seară, în faţa parlamentului de la Reykjavik, demisia premierului. Un nou protest era prevăzut pentru marţi după-amiază.

AGERPRES