Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) ce fac parte din Comandamentul Litoral au suspendat activitatea a trei terase-restaurant din staţiunea Mamaia, ca urmare a identificării mai multor deficienţe, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
Potrivit sursei citate, în cadrul acţiunilor de verificare întreprinse sâmbătă în staţiunea Mamaia, a fost dispusă oprirea temporară a activităţii teraselor-restaurant Hora, Cleopatra şi a restaurantului La Steaguri, până la remedierea deficienţelor constatate.
"În urma verificărilor au fost descoperite alimente fără elemente de identificare şi caracterizare, fără data durabilităţii minimale sau de consum şi fără a se putea stabili modul de păstrare/depozitare recomandat sau datele de identificare ale acestuia. De asemenea, au fost descoperite minusuri de până la 10% din cantitatea indicată pe porţie, lipsa indicaţiilor privind cantităţile nete/porţie din meniu, alimente depozitate la temperatura mediului ambiant de peste 30 grade C şi terase-restaurant fără autorizaţie de funcţionare valabilă", precizează ANPC.
Trei terase din staţiunea Mamaia, suspendate temporar de ANPC
21 august 2016
(25 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Sorin Oprescu a fost transferat de la Institutul Oncologic la Institutul de Diabet "N. Paulescu"
(9 octombrie 2015)
69 vizualizări
Angajaţii CFR ameninţă cu greva
(19 decembrie 2014)
1511 vizualizări
Solista trupei The Cranberries, Dolores O Riordan, a murit la 46 de ani
(15 ianuarie 2018)
190 vizualizări
Cod portocaliu de vreme extremă în Prahova
(14 iulie 2018)
198 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 7,1 în largul arhipelagului Vanuatu din Oceanul Pacific
(21 octombrie 2015)
41 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Buzău
(4 aprilie 2018)
54 vizualizări
Andrei Gheorghe a murit la vârsta de 56 de ani
(19 martie 2018)
1007 vizualizări
Ungurii au venit la meci cu trenul!
(11 octombrie 2014)
48 vizualizări
Trafic blocat pe Valea Oltului
(11 noiembrie 2013)
114 vizualizări
Accident grav pe DN1, la Româneşti
(5 iunie 2014)
502 vizualizări
Un tramvai a luat foc în zona AFI Cotroceni din Capitală. Traficul în zonă este blocat
(23 august 2017)
63 vizualizări
Femeia care a abandonat bebeluşul găsit într-o pungă, lângă o pubelă, audiată la Poliţia Capitalei
(16 mai 2016)
41 vizualizări
Un fost ministru pakistanez oferă 200 de mii de dolari pentru asasinarea proprietarului Charlie Hebdo
(3 februarie 2015)
48 vizualizări
Rogozin vrea ca oraşul Volgograd să revină la numele de Stalingrad
(8 iunie 2014)
38 vizualizări
Copilotul avionului prăbuşit în Franţa: „Toţi îmi vor şti numele şi nu-l vor mai uita”
(28 martie 2015)
52 vizualizări
Răzvan Alexe nu a primit mandat de arestare
(21 octombrie 2013)
230 vizualizări
Mahmoud Abbas cere ONU să plaseze Palestina "sub protecţie internaţională
(14 iulie 2014)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























