Un avion Boeing 737-700, al companiei aeriene de stat Tarom, care zbura pe ruta Bruxelles – Bucureşti, s-a întors din zbor din cauza unei probleme tehnice apărute la unul dintre motoare şi a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Bruxelles, a anunţat marţi compania.
Pasagerii au fost debarcaţi şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă, potrivit companiei.
”Cursa Tarom ROT 372 Bruxelles – Bucureşti, de astăzi 13 Iunie 2017, operată cu aeronavă de tip Boeing 737-700, care a decolat de pe aeroportul din Bruxelles la ora locală 10:26, s-a întors din drum după 20 minute de zbor din cauza unei probleme tehnice apãrute la unul dintre motoare. Aeronava a aterizat în siguranţă la Bruxelles, pasagerii au fost debarcaţi, primesc asistenţă la sol şi vor fi rerutaţi pe următoarea cursă a companiei Tarom”, se arată în comunicat.
Transportatorul aerian a achiziţionat în leasing, în acest an, două avioane noi Boeing 737-800 NG, care înlocuiesc cele două aparate Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman. Până la această achiziţie, Tarom avea o flotă de 21 de avioane, dintre care doar 19 operau în acelaşi timp, din cauza operaţiunilor de mentenanţă.
Tarom a înregistrat un avans de 71,2% al pierderilor anul trecut, faţă de anul anterior, până la 46,97 milioane lei (11,1 milioane euro), pe fondul scăderii veniturilor şi al valorii activelor imobilizate, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.