Se anunţă o iarnă extrem de dificilă  în Europa, conform previziunilor mai multor agenţii meteorologice occidentale, care nu exclud ca anotimpul rece să fie cel mai greu de la începutul secolului XX, aşa cum anunţau joi meteorologii ruşi. Aceste informaţii diferă în mod semnificativ de previziunile privind încălzirea globală, relatează canalul de televiziune. Expertul german Dominik Jung a declarat că temperaturile cele mai scăzut se aşteaptă în lunile ianuarie şi februarie 2014. Această previziune este confirmată de datele Serviciului Naţional de Meteorologie din Germania. Ciclul de ierni reci, care durează deja de cinci ani, îşi va atinge apogeul. Mai mult, experţii germani previzionează că şi luna martie va fi destul de rece. Se va încălzi în Europa nu mai devreme de aprilie.
Expertul Joe Bastardi, de la Serviciul de meteorologie AccuWeather, spune că iarna grea este anunţată şi de combinaţia dintre activitatea solară scăzută şi oscilaţia negativă din nordul Oceanului Atlantic. Un fenomen asemănător s-a înregistrat la începutul anilor 1950, când multe ţări europene au scăpat de ger abia pe la mijlocul primăverii.
„Nu există nicio îndoială că încălzirea pe care am văzut-o în anii 1980 şi 1990 a încetat deja“, a declarat în acest sens profesorul Anastasios Tsonis, de la Universitatea din Wisconsin.
Conform oamenilor de ştiinţă, grosimea gheţii în Antarctica a depăşit limita normală în ultimele 23 de luni. În acelaşi timp, potrivit Centrului naţional din Marea Britanie, zona de gheaţă la Polul Nord a crescut cu 60% în mai puţin de un an.