Un acord de încetare a focului a intrat în vigoare marţi la ora 12.00 locală (09.00 GMT) în Yemen, cu puţin timp înainte de începerea negocierilor de pace planificate în Elveţia sub egida ONU, au anunţat reprezentantul Yemenului la ONU, Ismail Ould Sheikh Ahmed, şi coaliţia militară arabă care efectuează o intervenţie în Yemen sub comandament saudit, informează DPA şi AFP.
Oficialul yemenit a anunţat 'începerea încetării ostilităţilor în Yemen', subliniind că este vorba despre 'prima etapă critică' în vederea stabilirii unei 'păci durabile' în această ţară, potrivit unui comunicat al Naţiunilor Unite.
Armistiţiul de şapte zile a intrat în vigoare la ora programată, a declarat generalul de brigadă saudit Ahmed Assiri, purtătorul de cuvânt al coaliţiei arabe care a intervenit în Yemen în luna martie în sprijinul forţelor guvernamentale care luptă împotriva rebelilor şiiţi acuzaţi de legături cu Iranul.
Purtătorul de cuvânt al ONU, Ahmed Fawzy, a afirmat că echipele de negociere reprezentând guvernul preşedintelui Abd Rabu Mansour Hadi, recunoscut internaţional, şi rebelii houthi şi aliaţii lor au ajuns pentru discuţii, care vor dura atât timp cât este necesar.
Cu toate acestea, în pofida intrării în vigoare a armistiţiului, locuitorii din centrul şi sudul Yemenului au anunţat atacuri cu obuze de mortieră lansate de rebelii houthi, care controlează capitala Sanaa şi cea mai mare parte a nordului ţării.
AGERPRES