Şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Timiş, comisarul-şef Dumitru Pavel, fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Muntean, şi Iulian Boţ, zis "Viscol”, considerat unul dintre liderii romilor din Lugoj, au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, pe 24 de ore.
Cei trei urmează să fie prezentaţi, marţi, judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comisarul şef Dumitru Pavel este acuzat de luare de mită, iar Sorin Muntean de luare de mită şi instigare la dare de mită.
Surse judiciare declară că ceo doi sunt acuzaţi că ar fi intervenit, în schimbul unor sume de bani, în favoarea lui Iulian Boţ, într-un dosar.
Şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IPJ Timiş, fostul şef al Poliţiei Timiş şi unul dintre liderii romilor din Lugoj au fost audiaţi mai multe ore la sediul DNA din Timişoara, după ce luni, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara au făcut 13 percheziţii în judeţ, din care una la sediul IPJ, într-o cauză penală privind infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în anul 2015.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.