Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat luni, în legătură cu materialul prezentat de Sky News, că nu exclude o tentativă de discreditare, deoarece armele par a fi de vânătoare şi este de "invidiat norocul unor jurnalişti" care filmează traficanţi mascaţi.

"Cu un ochi de nespecialist, am văzut armamentul prezentat de jurnaliştii britanici şi, la o primă vedere, iarăşi repet - cu un ochi de nespecialist -, nu par a fi arme de război. Par arme de vânătoare. În al doilea rând, este de invidiat norocul unor jurnalişti care filmează efectiv cu camera în faţă trei traficanţi mascaţi, despre care spun în principiu că le-au preluat telefoanele şi le-au încuiat în maşină, deşi iniţial nu aveau semnal la telefon. Nu excludem niciuna dintre variante. Am luat legătura cu partenerii noştri instituţionali, atât din serviciile de informaţii, cât şi din Poliţie. Ne vom face treaba în ceea ce priveşte această chestiune, dar nu excludem nici o tentativă de discreditare. Nu s-a dovedit nicăieri în vestul Europei unde au existat atentate, spre deosebire de România, că armamentul ar proveni vreodată din estul Europei", a afirmat Horodniceanu, la sediul DIICOT, răspunzând unor întrebări puse de jurnalişti.

El a precizat că procurorii nu au deschis deocamdată un dosar penal în acest caz, însă DIICOT va lua legătura cu partenerii săi instituţionali din străinătate.

Procurorul-şef al DIICOT a adăugat că nu a avut, luni dimineaţa, discuţii cu cei de la serviciile de informaţii cu privire la un posibil trafic de armament în nordul României.

"Nu vă pot spune exact cum procedăm, pentru că nici nu aş vrea să mă fac portavocea Parchetului într-o perspectivă de informare a presupuşilor traficanţi", a spus Horodniceanu.

Postul de televiziune britanic Sky News a prezentat recent un reportaj în care apar doi presupuşi traficanţi de arme din România, dispuşi să vândă armament provenind din Ucraina unor cumpărători din Europa Occidentală.

AGERPRES