Deputatul Vlad Cosma a citit un discurs în faţa Parlamentului, încercând să îşi convingă colegii să nu îi ridice imunitatea parlamentară la solicitarea DNA. Deputatul prahovean a prezintat o scurtă poveste a problemelor juridice ale familiei sale. "Nu vă cer să mă judecaţi pe fond, pentru că asta va face Justiţia. Vă cer să judecaţi dacă în calitatea mea de deputat reprezint sau nu un pericol public. Fac apel la prezumţia de nevinovăţie. Cum poate fi considerat tatăl meu la 69 de ani un pericol public", a spus Vlad Cosma printre altele.
Vlad Cosma a încercat să le explice deputaţilor că familia sa este supusă la presiuni din faţa procurorilor. Cosma a negat că i-ar cunoaşte pe denunţătorii săi şi ai tatălui său. La finalul discusului junele deputat a primit aplauze din partea colegilor de Parlament.
Vă reamintim că, astăzi, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a respins solicitarea procurorilor DNA de ridicare a imunităţii lui Vlad Cosma, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.
Parlamentarii vor vota în această după amiază dacă deputatul PSD va rămâne sau nu fără imunitate parlamentară, procurorii DNA solicitând arestarea sa preventivă.