"Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm aceste informaţii", a precizat MAE, într-un răspuns la solicitarea AGERPRES.
EurActiv.com a scris joi, citând două surse independente, că SUA au început transferul de arme nucleare staţionate în Turcia spre România, pe fondul deteriorării relaţiilor dintre Washington şi Ankara.
Potrivit uneia din surse, transferul pune numeroase probleme din punct de vedere tehnic şi politic. 'Nu este simplu să muţi 20 de focoase', a declarat sursa, sub rezerva anonimatului.
O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relaţiile dintre SUA şi Turcia s-au deteriorat în aşa măsură în urma tentativei de puci din luna iulie încât Washingtonul nu mai are încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. Armele americane sunt în curs de a fi transferate la baza aeriană de la Deveselu din România, a afirmat sursa.
Potrivit unei relatări recente a Simson Center, circa 50 de arme nucleare tactice au fost staţionate din perioada Războiului Rece la baza aeriană de la Incirlik, situată la aproximativ 100 km de graniţa cu Siria.
În timpul puciului eşuat, la Incirlik a fost tăiată furnizarea de electricitate, iar guvernul turc a interzis avioanelor americane să mai decoleze sau să aterizeze.
În cele din urmă, comandantul bazei a fost arestat şi acuzat de implicare în puci. În ce măsură SUA ar fi putut menţine controlul asupra acestor arme în eventualitatea unui conflict civil prelungit în Turcia este o întrebare fără răspuns, mai scrie Simson Center.
La baza de la Deveselu, situată în apropiere de Caracal, a fost amplasat un scut antirachetă american, ceea ce a înfuriat Rusia, scrie portalul EurActiv.