Peste 700 de călători au fost prinşi fără bilet în aproape 580 de trenuri controlate de poliţişti, iar 187 de persoane au fost amendate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, potrivit Poliţiei Române.
Poliţiştii de la transporturi au făcut, în 10 şi 11 mai, controale în 436 de staţii CFR şi în 577 de trenuri de călători, în urma cărora au constatat nouă infracţiuni, dintre care şapte judiciare şi două economice.
Echipele de control au prins în trenuri 721 de călători care nu aveau bilet sau abonament, aceştia fiind puşi să plătească bilet la preţul de taxare din tren, valoarea taxelor şi suprataxelor fiind de peste 12.000 de lei.
În gările şi trenurile controlate au fost găsiţi 10 copii care nu erau supravegheaţi şi trei persoane suspectate de infracţiuni.
În cele două zile au fost date 282 de amenzi, în valoare de peste 43.000 de lei, dintre care 187 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 10 pentru activităţi comerciale ilicite, 45 pentru încălcarea normelor privind transporturile pe calea ferată şi trei pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.