Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că cei opt militari care au fugit în Grecia la bordul unui elicopter vor fi extrădaţi, relatează The Independent, citată de News.ro.
Oficialul a anunţat pe Twitter că a discutat cu omologul său elen, Nikos Kotzias, care a confirmat că extrădarea va avea loc.
Anterior, autorităţile de la Atena au anunţat că vor analiza duminică cererea de azil a militarilor.
Potrivit agenţiei de presă Dogan, cei opt militari sunt doi maiori, un căpitan şi cinci soldaţi. Ei au fost arestaţi pentru că au intrat ilegal pe teritoriul turc.
Vineri seară, autorităţile turce au anunţat că un puci este în curs în ţară. Militarii rebeli au anunţat că au preluat controlul, dar au fost respinşi, după câteva ore. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a îndemnat populaţia să iasă pe străzi, pentru a apăra Guvernul.
Cel puţin 161 de oameni au fost ucişi, iar alţi 1.500 au fost arestaţi în ciocnirile din noaptea de vineri spre sâmbătă. Aproape 3.000 de militari au fost arestaţi în legătură cu tentativa de lovitură de stat.