Hexi Pharma, compania farmaceutică implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi folosiţi în spitale, şi-a cerut insolvenţa la Tribunalul Bucureşti. Surse din companie au declarat, miercuri, pentru News.ro că angajaţii au fost informaţi că îşi vor păstra posturile până la sfârşitul lunii mai, când le vor fi încheiate contractele de muncă.

Dosarul a fost înregistrat marţi la Tribunalul Bucureşti şi are ca obiect "cererea debitorului în baza articolului 66 din Legea 85/2014".

Potrivit articolului 66, “debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei”.

Surse din companie au declarat, miercuri, pentru News.ro că angajaţii au fost informaţi că vor îşi vor păstra posturile pană la sfârşitul lunii mai, când le vor fi încheiate contractele de muncă. Potrivit aceloraşi surse, mai mulţi angajaţii nu mai vin la serviciu de la sfârşitul lunii aprilie, după scandalul în care a fost implicată compania.

Hexi Pharma a fost înfinţată în 1994 şi are ca domeniu de activitate fabricarea preparatelor farmaceutice. Alexandru Dan Condrea este asociat cu 93,7% din acţiuni. Compania a încheiat 2014 cu o cifră de afaceri de 18,9 milioane de lei şi un prfofit net de 1,8 miliozane de lei, potrivit datelor raportate de la Ministerul Finanţelor. Hexi Pharma are 45 de angajaţi.

Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, a fost audiat, marţi, timp de patru ore, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul dezinfectanţilor folosiţi în spitale.

Scandalul Hexi Pharma a izbucnit după ce Gazeta Sporturilor şi jurnalistul Cătălin Tolontan au dezvăluit, bazându-se pe declaraţiile şi pe documentele furnizate de foşti angajaţi ai firmei, că dezinfectanţii furnizaţi de aceasta spitalelor au concentraţii de până la zece ori mai mici decât cele înscrise pe etichetă.

De asemenea, jurnaliştii au relatat că patronul firmei, Dan Condrea, este acţionar la o firmă care asigură servicii de curăţenie în spitale, aceasta având acelaşi administrator ca şi Unilab, laboratorul unde  ar trebui să fie verificată calitatea dezinfectanţilor. Analize făcute în laboratorul de stat ICECHIM au arătat că dezinfectanţii livraţi de Hexi Pharma au o concentraţie de 10 ori mai mică decât cea din reţetă.

În urma acestui scandal, ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, şi-a anunţat, luni, demisia.

viewscnt