Doi poliţişti din oraşul Denain au fost suspendaţi şi plasaţi sub control judiciar sâmbătă pentru "incendiere voluntară din motive rasiale", conform parchetului din Valenciennes, informează cotidianul francez Liberation.
Doi ofiţeri din cadrul poliţiei municipale din oraşul Denain, aflat în Nordul Franţei au fost puşi sub acuzare pentru "incendiere din motive rasiale" şi plasaţi sub control judiciar, a afirmat sâmbătă parchetul din Valenciennes.
Unul dintre cei doi agenţi municipali, considerat de procurori iniţiatorul crimei, i-ar fi dat colegului său ”mănuşi şi benzină” şi i-ar fi ordonat să pună foc magazinului deţinut de român. În noaptea de duminică, 20 martie, cel de-al doilea ofiţer de poliţie a dat foc magazinului, a decarat procurorul din Valenciennes, François Pérain.
Cei doi poliţişti au fost reţinuţi marţi şi pus sub acuzare la două zile după aceasta, au mai declarat procurorii.
Ancheta a fost încredinţată Direcţiei Interregionale a Poliţiei Judiciare din Lille.