Capitala Belgiei, Bruxelles, se află pentru a doua zi consecutiv sub alertă teroristă, metroul şi centrele comerciale fiind în continuare închise, în timp ce un important dispozitiv al poliţiei şi armatei caută mai mulţi suspecţi ce ar avea legătură cu atacurile teroriste de la Paris şi sunt bănuiţi că ar intenţiona să execute atentate şi în Belgia, transmite AFP.
Unul dintre cei căutaţi este belgianul de origine marocană Salah Abdeslam, participant la atacurile de la Paris şi care apoi a revenit la Bruxelles, unde se ascunde de nouă zile. Se presupune că iniţial el a dorit să se sinucidă la Paris detonând o centură cu explozivi, la fel cum au procedat alţi 7 participanţi la acele atacuri, dar ar fi renunţat cel puţin pentru moment la această idee, pe care ar putea să o pună în practică la Bruxelles.
'Urmărim situaţia minut cu minut. Nu are niciun rost să ascundem ceva. Ameninţarea este reală, dar facem totul zi şi noapte pentru a face faţă', a declarat sâmbătă ministrul belgian de interne, Jan Jambon. El a precizat că duminică după-amiază Consiliul naţional de securitate va face o reevaluare a situaţiei, iar alerta teroristă, aflată acum la nivelul maxim, va fi reconsiderată numai atunci când ameninţarea va diminua. Pe lângă eventuala redeschidere a metroului, trebuie luată o decizie şi în ceea ce priveşte şcolile, o problemă importantă fiind şi funcţionarea centrelor comerciale ce sunt închise de sâmbătă.
Potrivit unui responsabil al poliţiei, s-a decis închiderea centrelor comerciale şi a metroului întrucât teroriştii kamikaze atacă de obicei zonele aglomerate, dar şi pentru a facilita acţiunile de căutare desfăşurate de poliţie şi armată, forţele acestora fiind acum vizibile pe străzile din Bruxelles.
Potrivit unor surse, Salah Abdeslam s-ar afla în Regiunea Bruxelles şi ar încerca să fugă în Siria. Abdeslam ar avea o geacă largă, sub care ar ascunde o centură cu explozibili, fiind pregătit să comită un atac sinucigaş, i-a spus avocatei sale unul dintre bărbaţii care l-au ajutat să vină în Belgia.
Mediafax